De ziua noastra

Am crescut mari... avem 3 anisori... Azi e ziua noastra.

          Incep prin a multumi celor mai dragi persoane din viata noastra, parinti, frati, si nu in ultimul rand celor mai frumosi nasi din lume. Va multumim pentru ca acum 3 ani ati fost langa noi si ne-ati sustinut ''in nebunia noastra''. Va pupam si va iubim mult.

          Imi aduc aminte ca acum 3 ani pe vremea asta aveam o sumedenie de emotii... iar fiecare emotie era cu ''treaba'' ei. Plangeam ca ploua afara, radeam ca ii cream stres coafezei, eram suparata ca unghiile nu eu iesit cum mi-as fi dorit, eram ingrijorata ca ''viitorul sot'' nu a iesit inca din service cu masina (bine-inteles ca masina nu a gasit alta zi in care sa se strice), inca nu stiam nimic de flori, de buchet si de lumanari.

          O mie de griji si de motive sa fiu stresata. Dar a trecut stresul cand am ajuns acasa si am inceput sa ma imbrac in rochie alba... toata viata visasem acest moment. Fiecare detaliu, fiecare floare sa fie ok, teoretic nu aveam nici o treaba si nici o grija, aveam in jurul meu atata lume care sa se ocupe de toate dar parca daca nu eram eu cea care sa verific nu era ok. Gatitul miresei... melodia aceea care te face sa plangi indiferent de varsta sau de statut. Incercam sa ma gandesc la toate si la nimic numai sa nu aud versurile melodiei ca as fi izbucnit in plans... si nu de alta dar stricam machiajul.

          Cand am ajuns la biserica mi-am rupt rochia (am agatat-o cu pantoful si am rupt-o exact in fata, noroc de model ca nu s-a cunoscut). Cand am iesit din biserica un pustiulica de pe acolo a aruncat cu apa pe jos si m-a stropit si mi-am patat rochia in fata (materialul fiind foarte subtire s-a sters foarte repede cu un servetel umed). Sedinta foto, soarele disparuse, era frig si innourat.

          Am ajuns la sala si stresul a reinceput si a continuat pana spre seara, cand totul s-a aranjat, veneau invitatii si sala se umplea incetul cu incetul, muzica canta, iar eu nu ma opream din baut sampanie si din mancat piscoturi. Imi era sete si foame, aveam un gol teribil in stomac, ma dureau deja picioarele, eram stresata dar trebuia sa rad si sa zambesc indiferent de ce sa intampla in sufletul meu.

          Si atunci mi-am spus: pana aici a fost... de acum ce va fi va fi. Si mi-am alungat toate grijile si stresul si ... sincer... m-am distrat la maxim in seara aia. Nu m-a mai interesat nici de rochie, nici de coafura, nici de unghii, nici de vreme sau de flori sau mai stiu eu ce putea sa mai fie un motiv de stres. Pacat ca a fost scurta seara si a trecut atat de repede. Oricum spre dimineata nu mai simteam picioarele, rochia arata in ultimul hal, bine ca mi-a rezistat coafura.

          Cand am ajuns acasa, la cat eram de obosita, mi-am dat rochia jos si pe jos in sufragerie am recapitulat toata seara si am baut vin si am mancat prajiturele.
          Cea mai frumoasa zi din viata... cu toate ca daca stau putin sa ma gandesc, a cazut pe locul doi, nu mai este cea mai frumoasa zi din viata, aceeaa fiind ziua in care s-a nascut fata noastra, dar asta este o alta poveste.
       

          LA MULTI ANI!!! Sa dea Dumnezeu sa fim fericiti in continuare si sa avem forta sa ne crestem fata cat de bine putem. Te pup Paul si TE IUBESC.